Show-ul ”Te cunosc de undeva!” și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorul celui de-al 14-lea sezon al transformărilor.
Este vorba de Bella Santiago, artista originară din Filipine care a obținut cele mai multe puncte acordate de jurații show-ului, Ozana Barabancea (voce), Andreea Bălan (coregrafie), Cristi Iacob (actorie) și Aurelian Temișan (all the show), dar și de colegii nefinaliști, Sorana Darclee Mohamad, Grigore Gherman, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și Ada și Cornel Palade.
În finala prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, Bella Santiago a interpretat un personaj negativ, un fel de Grinch feminin, mai exact pe Miss Shields, învățătoarea băiețelului Ralphie din celebrul musical “O poveste de Crăciun”.
„Nu mă așteptam sub nici o formă să câștig Te cunosc de undeva! Nu-mi vine să cred. Încă nu realizez… La canapea am văzut că ai mei colegi nu mi-au dat prea multe puncte și deja mă relaxasem că o să fiu pe locul 3 sau 4. Sunt foarte fericită, pentru că am muncit foarte mult!”, spune câștigătoarea Bella Santiago.
Pe locurile următoare s-au clasat Cezar și Șerban (locul II), transformați în prietenii cei mai buni ai Moșului – doi Elfi simpatici, talentați și puși pe șotii, Diana Matei (locul III), care a imitat-o pe prințesa rusă Anastasia, și frații Alex si Monica Anghel (locul IV), care i-au imitat pe pe Anna (sora Elsei) și prințul Hans din “Frozen”.
Momentele coregrafice ale galei au fost realizate, ca de altfel pe tot parcursul sezonului, de Furnix Team, baletul condus de Furnica.